admin | ianuarie 14, 2022 |
Brandul Gabriella Salvete are în gama sa multe produse de machiaj, dar cu toate acestea, sunt persoane care nu știu să le folosească corect. Noi v-am pregătit un mic ghid pentru a vă ajuta să vă alegeți fondul de ten potrivit, cum să combinați diverse produse de machiaj și mai ales, cum să le aplicați astfel încât să persiste toată ziua. Este important să ne orientăm printre produsele care se regăsesc pe piață, dar mai important este să ne cunoaștem tipul de piele și nevoile ei.
În prim plan, ne vom familiariza pe scurt cu principalele funcții ale fiecărui produs în parte. În funcție de efectul produsului, vă puteți decide care este cea mai bună alegere pentru voi. Pentru început, vom împărți primul capitol în trei categorii – baze pentru machiaj, corectoare și fonduri de ten.
În prezent brandul Gabriella Salvete are 6 tipuri de baze pentru machiaj (primere). Sarcina lor cea mai importantă este pregătească pielea pentru aplicarea machiajului. Datorită lor, machiajul va persista mai bine, porii vor fi minimizați și pielea va avea un aspect uniformizat. Acestea pot fi aplicate cu degetele sau cu o pensulă pentru fond de ten, pentru a asigura o întindere uniformă a produsului.Varianta Pore Minimizer ajută la netezirea pielii și previne înfundarea porilor. După cum îi sugerează și denumirea, cea mai importantă caracteristică a acestei baze este reducerea vizibilității porilor. Cooling Matte previne lucirea excesivă a pielii. Cu această bază, pielea va fi hidratată, împrospătată și plăcut netezită. Miracle Cream este o cremă hidratantă iluminatoare, care poate fi folosită și sub formă de cremă hidratantă, aceasta va oferi pielii o strălucire naturală. Diamante Primer este o bază pentru machiaj strălucitoare. Compoziția sa este îmbogățită cu praf de diamant și ulei de argan, care minimizează porii și reduce ridurile. Elixir Primer este un primer pe bază de silicon, cu efect hidratant și o compoziție naturală. Principalele ingrediente regăsite în acest produs sunt acidul hialuronic hidrolizat, uleiul de caise și uleiul de Limnanthes alba. Matte Primer este o bază pentru machiaj catifelantă pentru netezirea pielii. Aceasta previne formarea de sebum, netezește liniile fine și ridurile și hidratează în profunzime.
Gabriella Salvete are 5 tipuri de corectoare. Toate au aceelași scop – să acopere imperfecțiunile pielii precum petele roșii, cearcănele de sub ochi, porii dilatați etc. Atunci când alegeți un corector, optați pentru o nuanță puțin mai deschisă decât fondul de ten și tapotați bine corectorul, astfel încât să evitați acel efect ”cakey” care nu face decât să accentueze mai mult imperfecțiunile.Correct & Comfort Full Coverage are o putere mare de acoperire și maschează perfect cearcănele de sub ochi. Rezistă foarte bine pe piele, iar în plus previne iritația acesteia. Perfect Skin Concealer este un corector lichid rezistent la apă, care are un aplicator de spumă foarte placut, se adaptează nuanței tenului și, tot așa ca restul corectoarelor, are o rezistență foarte bună. Bright Eyes Concealer acoperă și iluminează zona din jurul ochilor. Are un efect de lungă durată și o textură cremoasă. Matte Corector previne uscarea pielii și o îngrijește delicat datorită compoziției sale cu aloe vera și vitamina E. Shimmer Glow Stick este un stick care conferă luminozitate pielii. Vă va uimi prin aplicarea rapidă și comodă.
Brandul are 4 tipuri de fonduri de ten și o gamă largă de nuanțe. Fondul de ten are capacitatea de a uniformiza nuanța pielii, oferă protecție solară și camulează imperfecțiunile tenului.Perfect Skin Foundation este un fond de ten cu acoperire ușoară spre medie. Textura sa este lejeră, reușind să acopere bine imperfecțiunile tenului. Poate fi aplicat cu un burețel sau cu o pensulă. Fondul de ten Corect & Comfort este lichid cu o textura lejeră. Ca bonus, minimizează ridurile fine și oferă un aspect catifelat pielii. Matte Foundation este un fond de ten mat care are puterea de a reduce producția de sebum, nu astupă porii, hidratează, previne descuamarea pielii și are un efect mat. Textura sa se transformă în pudră în contact cu pielea. Fondul de ten Cover Foundation are o putere mare de acoperire și conține SPF 30. În compoziția acestuia veți regăsi ingrediente precum acid hialuronic, vitamina E, pantenol, alantoină și zinc.
Pielea grasă se recunoaște ușor deoarece lucește tot timpul. Ca urmare, porii sunt înfundați, se formează cosuri și puncte negre, și produce sebum în exces. Și acest tip de piele trebuie hidratat corespunzător, deoarece este predispus la deshidratare, caz în care pielea va începe să producă mai mult sebum. Printre produsele brandului Gabriella Salvete potrivite pentru acest tip de ten sunt: bazele pentru machiaj Matte Primer sau Cooling Matte, corectoarele Matte Corrector sau Perfect Skin Concealer și fondul de ten Matte Foundation. Vă recomandăm să aplicați aceste produse cu burețelul sau cu pensula.
Pielea uscată este definită prin culoare ternă, predispusă la mâncărimi, senzații de arsură și sensibilitate. De asemenea, se poate descuama și înroși. La atingere, pielea este aspră. Este recomandată hidratarea și emolierea corespunzătoare a pielii, pentru a preveni apariția ridurilor. Cea mai bună bază de machiaj pentru acest tip de piele este Miracle Cream, ca corector puteți folosi Perfect Skin Concealer sau Correct & Comfort Full Coverge – înainte de a-l aplica pe ten, vă recomandăm să încălziți corectorul cu degetele pentru ca textura acestuia să fie mai cremoasă. Fondul de ten potrivit pentru pielea uscată este Correct & Comfort Foundation. Aplicarea se va face cu burețelul sau cu pensula.
Pielea normală este de fapt un tip de piele ideal. Aspectul este unul neted, ferm, cu pori mici, iar ridurile nu sunt vizibile. La atingere, pielea este suplă, catifelată și elastică. Baza de machiaj potrivită pentru tenul normal este Pore Minimizer. Dacă aveți nevoie să acoperiți ceva imperfecțiuni, puteți folosi corectorul Correct & Comfort Full Coverge, Bright Eyes sau Duo Stick. Printre cele mai potrivite fonduri de ten amintim Cover Foundation, Matte Foundation sau Correct & Comfort Foundation.
Pentru acelea dintre voi care nu sunteți sigure de tipul vostru de ten, puteți folosi produsele potrivite pentru toate tipurile de piele. De exemplu, baza pentru machiaj Pore Minimizer sau Cooling Matte, corectorul Perfect Skin Concealer sau Duo Stick, și fondurile de ten Perfect Skin Foundation și Cover Foundation. Vă recomandăm să aplicați aceste produse cu burețelul sau cu pensula.
Primul pas către o aplicare corectă este curățarea pielii. Spălați-vă bine pe mâini înainte de atinge pielea și curățați tenul – chiar și dimineața! Peste noapte, impuritatile adunate blochează porii, iar astfel glandele sebacee își intensifică activitatea pentru a lupta împotriva infecțiilor și a agenților toxici. La final, aplicați o cremă hidratantă pe toată fața.Pasul doi este folosirea unei baze de machiaj. Baza ne ajută să netezim suprafața pielii și să o pregătim pentru aplicarea ulterioară a machiajului. Vă recomandăm să folosiți burețelul sau pensula pentru a aplica baza. Începem din centrul feței spre lateral, și estompăm treptat folosind mișcari circulare spre marginile feței. După finalizarea aplicării, lăsăm baza ceva timp să se usuce.Pasul trei este aplicarea corectorului. Folosiți-l pentru a acoperi orice imperfecțiuni ale pielii. Aplicați în cantități mai mici, tapotând ușor cu degetele sau cu o pensulă fină.Ultimul și cel mai important pas este aplicarea fondului de ten. Este foarte importantă alegerea nuanței potrivite în funcție de subtonul pielii noastre. Începem aplicarea din zona T și întindem treptat din centrul feței spre exterior. Nu uitați să întindeți fondul de ten spre gât pentru a crea o tranziție cât mai naturală.
Dacă veți folosi un burețel pentru aplicare, umeziți-l sub un jet de apă, și nu uitați să îl stoarceți pentru a îndepărta excesul de apă înainte de fiecare utilizare. Astfel burețelul își va crește volumul și va absorbi mai puțin produs.Preferați produse cosmetice vegane? Atunci alegeți aceste produse Perfect Skin Concealer, Matte Corrector, Pore Minimizer, Cooling Matte, Elixir Primer, Matte Primer, Perfect Skin Foundation a Correct & Comfort Foundation.