Romana | august 19, 2022 |

Vara este perioada în care ne-am dori ca machiajul nostru să reziste de dimineața până seara. Soarele, temperaturile ridicate și excesul de sebum fac ca tenul să capete repede un aspect uleios. Când vine vorba despre rezistența machiajului, cel mai important lucru este un ten curat, și bine hidratat. Nu vă fie teamă ca la anumite ocazii să purtați un machiaj colorat.Mai presus de toate, nu uitați să vă protejați pielea de razele dăunătoare ale soarelui vara. Înainte de aplicarea produselor de machiaj, este important să nu uitați să folosiți o cremă cu protecție solară ridicată. Dacă tenul nu este hidratat corespunzător, atunci produsele de machiaj nu-și vor respecta promisiunile. După ce ați aplicat crema de față și ați îndepărtat excesul cu ajutorul unui servețel, aplicați un strat fin de primer. Acesta va ajuta fondul de ten să reziste mult mai bine pe piele. Evitați să folosiți produse pe bază de ulei și optați pentru cosmetice non-grase, care sunt mult mai rezistente la temperaturile ridicate. Acum avem la dispoziție și baze pentru machiaj cu SPF, cum ar fi Collistar, Catrice sau Bourjois Paris.
În cazul fondurilor de ten, alegerea este mult mai ușoră. Foarte multe branduri au variante cu SPF. Pentru acelea dintre voi care aveți tenul gras, alegeți o textura oil-free care nu va încărca tenul. Pentru tenul mixt, este potrivit un fond de ten cu textură matifiantă. Tenul uscat are nevoie de o textura ușor hidratantă, iar tenul matur necesită o textură rejuvenantă. Dacă nu aveți nevoie de un nivel mai mare de acoperire, optați pentru un BB cream sau un CC cream. Acestea sunt mult mai lejere, și nu încarcă tenul.Vara este momentul potrivit pentru a ne scoate în evidență frumusețea naturală. De multe ori calitatea fondului de ten este confundată cu puterea sa de acoperire. Astfel, unii consideră ca un fond de ten cu putere mare de acoperire este un fond de ten bun, dar nu întodeauna este așa. Un fond de ten cu acoperire mare va fi incomod de purtat, în special în anotimpurile călduroase. Dacă totuși vreți un fond de ten rezistent, alegeți produse cu mențiunea „waterproof”, „rezistent 24h”, „rezistent la transfer” . Nu uitați, cel mai bun fond de ten este acela în care pielea arată proaspăt și plăcut.