admin | noiembrie 1, 2022 |
Ușor-ușor ne luăm rămas-bun de la vară și începem să scoatem la înaintare arsenalul de frumusețe în materie de îngrijire și machiaj de toamnă. Toamna este plină de culori profunde, nuanțe mai intense și texturi diferite decât cele folosite pe parcursul verii. Vreți să experimentați mai mult cu machiajul? Toamna este perioada perfectă.
Dacă vara folosim doar o cremă BB, o mascara waterproof și un luciu de buze, toamna optăm pentru o acoperire mai ridicată, începem să folosim mai des farduri de pleoape, dar mai ales înlocuim luciul de buze cu un ruj rezistent. Așadar, va trebui să vă reorganizați trusă de machiaj.
Un machiaj reușit, indiferent de anotimp, începe întodeauna cu un ten hidratat. Toamna trebuie sa acordăm o atenție mai ridicată rutinei de îngriire, pentru a ne asigura că tenul nostru este hidratat în profunzime și avem o bază perfectă pentru realizarea machiajului. Includeți în ritualul de seară o cremă de noapte intens hidratantă, și înlocuiți crema lejeră de zi cu o variantă mai hrănitoare. Nu uitați, hidratarea din interior este importantă indiferent de anotimp. Vremea rece și ploioasă predispune pielea la deshidratare. Folosiți un peeling delicat de cel puțin două ori pe săptămână, iar apoi aplicați o mască de față o dată pe săptămână, ulterior mizând pe un ser hidratant. Iar acum să ne îndreptăm atenția către machiaj.
Frig, ploaie, vânt, schimbări frecvente de temperatură… machiajul are de suferit datorită acestor impacte. În acest caz, avem la îndemână un mic ajutor. O bază de machiaj de calitate va ajuta ca machiajul să reziste de dimineața până seara . Alegeți o bază hidratantă. E perfectă de asemenea pentru a netezi liniile fine, ridurile sau pentru a acoperi pori largi.
Înlocuiți crema BB folosită vara, cu un fond de ten hrănitor. Întodeauna alegem fondul de ten în funcție de tipul de ten, dar toamna este de preferat să alegem produse care au în compoziție ingrediente hidratante și hrănitoare, indiferent de tipul de piele pe care îl avem. Acest tip de fond de ten are o textură mai cremoasă, oferind o acoperire mai bună. De asemenea, va trebui să alegem un fond de ten într-o nuanță mai deschisă decât vara. Pentru o tranziție mai bună între tonurile individuale, puteți amesteca un fond de ten într-o o nuanță mai deschisă și una mai închisă pentru a obține culoare perfectă în această perioadă de tranziție „decolorare”.
Bronzerul potrivit oferă pielii acel aspect ” sun kissed ” plăcut pe care îl iubim, dar acesta iese mai bine în evidența pe pielea bronzată. Alegeți să înlocuiți bronzerul cu un fard de obraz care va oferi obrajilor o culoare sănătoasă și, mai presus de toate, o dimensiune complet nouă. În această perioadă a anului plină de culoare, nu trebuie să vă fie frică de tonurile mai profunde și mai pământești, precum nuanțe de burgundy sau cărămiziu.
În sfârșit putem da frâu imaginației, și crea machiaje mai intense precum smokey eye. Predominant vom alegem culori de toamnă, precum ruginiu, cărămiziu cu ușoare tente de roz sau orange. Dacă nu sunteți adepta unui machiaj puternic, vă puteți juca cu intensitatea culorilor. Alegeți paleta de farduri potrivită pentru voi, și nu ezitați să o folosiți.
Rujul poate oferi buzelor un aspect mult mai seducător decât luciul de buze. Aveți de ales dintr-o gamă variată de nuanțe tomnatice. O textură cremoasă va hrăni și hidrata buzele, și, de asemenea, va proteja pielea acestora de efectele negative ale vremii reci. Pentru a păstra un echilibru, este indicat să vă axați pe un machiaj simplu în nuanțe naturale pământii, pentru ca accentul să cadă pe nuanța intensă a buzelor.
Bucurați-vă de acest anotimp colorat și achiziționați produse de machiaj din oferta magazinului nostru Parfimo.ro!